CONSILIUL LEGISLATIV

Aviz nr. 987 / 2011

Dosar nr. 1055 / 2011

 

AVIZ

referitor la proiectul de Hotărâre pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr.855/1998 privind înființarea Centrului Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic

 

Analizând proiectul de Hotărâre pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr.855/1998 privind înființarea Centrului Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic, transmis de Secretariatul General al Guvernului cu adresa nr.249 din 21.09.2011,

 

CONSILIUL  LEGISLATIV

 

În temeiul art.2 alin.(1) lit.a) din Legea nr.73/1993, republicată și art.46(2) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Legislativ,

Avizează favorabil proiectul de hotărâre, cu următoarele observații și propuneri :

1. Prezentul proiect are ca obiect de reglementare modificarea Hotărârii Guvernului nr.855/1998 privind înființarea Centrului Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic cu modificările și completările ulterioare, în vederea armonizării dispozițiilor acestui act normativ cu noile reglementări aduse în materie de Legea educației naționale nr.1/2011 și Hotărârea Guvernului nr.536/2011.

2. La articolul unic, pentru rigoarea redactării, expresia „04.12.1998” trebuie redată sub forma „4 decembrie 1998”.

3. La partea dispozitivă a pct.1, din considerente de tehnică legislativă, propunem reformularea textului, astfel:

„1. La articolul 3 literele c) și i) vor avea următorul cuprins:”.

În continuare se vor reda textele propuse.

4. La partea dispozitivă a pct.3, pentru fluența textului, este necesară înlocuirea termenului „Articolului” din debut, prin cuvântul  „Articolul”.

 

PREȘEDINTE

 

dr. Dragoș  ILIESCU

 

București

Nr.987/21.09.2011